Că tot nu am ce face, m-am hotărât să filozofez...şi de data aceasta nu în gând, ci pe monitor...nu foaie...doar monitor... cu tastatura...De ce să nu mă bag şi eu în seamă, dacă tot sunt în perioada adolescenţei, care e şi "perioada filozofiei"?
Am strâns multe în ultimele zile, şi a venit timpul să mă descarc...am avut două tendinţe...
"Normal ca viata nu e frumoasa, daca ii privesti doar parte urata..normal ca e grea, daca tu singur ti-o îngreunezi..normal ca toti te urasc când tu nu sti ce e iubirea..de ce taci cand cineva e laudat, dar barfesti cand cineva e blamat?"- un status pe care l-am avut recent...
"Amintirile frumoase sunt ca niste felinare frumoase pierdute intr-un intuneric perfect, timpul. Uneori, pot fi impulsuri spre a te indrepta catre luminita de la capatul tunelului cand aceasta pare prea departe, dar ghidate de o mana nepriceputa, aceste felinare pot face greşeala supremă de a lumina cele mai ascunse şi mai întunecate părţi ale acestui întuneric, parti care spre binele tău ar fi bine să rămână întunecate" - o mică sclipire în mijocul nopţii...de când am început să citesc seara târziu nu mai prea am acelaşi somn...
Aş mai putea cita multe melodii care să îmi spună exact gândurile mele, dar....
Dar ar fi mai bine ca tot eu să spun...
Deci, de ce?...asta e întrebarea cea mai des întâlnită în capul meu?...răspunsul, dacă aceasta nu e chiar o întrebare retorică, este cât se poate de simplu: "De aceea, asta defineşte omul"...De ce nu poţi tăcea când trebuie?...de ce trebuie să fii rău de fiecare dată când poţi?...de ce trecem prin viaţă ca şi cum am exista numai noi, călcând fără milă peste visele, dorinţele şi promisiunile făcute celorlalţi?...şi mai pot continua mult cu aşa ceva...cu un simplu răspuns, ignorant atât prin forma lui, cât şi prin intermediul celor care îl folosesc: Deaia.
Dacă ai avut răbdare să citeşti până acum, te felicit...nu am scris ca să ai tu ce citi...am scris pentru mine...dar dacă ţi-a plăcut măcar puţin, te felicit, şi ţi-aş mulţumi
Gata...pentru acum
