Cum să nu dai totul peste cap ( „Cum să nu f**i totul”, pe româneşte) e o carte pe care într-adevăr n-am citit-o. Uneori îmi vine să-mi smulg inima din piept, să-i zbier din toţi rărunchii „De ce naibii nu mă laşi în pace” şi apoi să...în fine.
Uite, pot să-i fac şi ei cu mâna. Nu mă va ierta pentru asta. De fapt o va face. Dar nu mă va uita. Sau şi dacă o va uita, cu siguranţă şi-a pierdut şi încrederea în mine. Mai am nişte super-glue în ghiozdan, aş putea să-mi lipesc gura. Dar totuşi, nu mă va ajuta. Discuţia a fost pe mess. Ştii, şi chiar am de gând să pun asta pe blog, în speranţa că Lexz se va uita şi îi va arăta, ca să nu pară prea intenţionat sau că am vreun gând rău dacă i-o arăt direct. În fine, m-am hotărât. Asta zboară pe blog...dacă-mi mai amintesc parola...nu ştiu, chiar nu ştiu. Dar ceva e sigur: Asta mi-a trecut cheful de somn, aşa că voi mai rămâne prin preajmă ca să termin chestia asta. Aşa. Dar prima dată îmi iau şosete. Sunt un scriitor groaznic dacă nu pot scrie când mi-e frig la picioare, nu? Dar de fapt, cine naiba e scriitor aici? Eu nu văd niciunul (nici măcar cu oglinda în faţă). Voi fi încă unul care-şi vomită vorbele pe un blog singuratic unde oricum nu va apărea nimeni niciodată. Şi dacă ar apărea, nimeni nu ar înţelege nimic deci cu siguranţă ar pleca la fel cum a venit: în căutare de ceva spectaculos. Era să deraiez din nou discuţia. Era să scriu prostii de genul „dar viaţa în sine e spectaculoasă, ce cauţi tu pe un blog?”. Nu, revin la ceea ce m-a făcut să scriu. Mi-am propus de multe ori să tac şi să fac. Doar că, de cele mai multe ori, a face înseamnă a vorbi. De ce naiba nu pot fi tipul acela din umbră care are grijă de cei dragi la modul „stealth”, fără ca cineva să îl bage în seamă, nici chiar persoanele ce le ajută? De ce naiba nu puteam să tac şi atunci când o vedeam că face ceva greşit să o atenţionez subtil? Mi s-a urât. Detest întrebările „de ce?”. De ce? Pentru că în postarea asta, asta e singura întrebare „de ce?” care chiar va avea un răspuns. Ah, toamnă dragă! Mi-ai amintit că oamenii mai poartă şosete chiar şi în casă. Şi da, ştiu ce te întrebi, dacă ai ajuns din greşeală aici: Omul ăsta are măcar puţină logică în ceea ce scrie? Nu, nu are, poţi trece mai departe. Şi da, acum îmi vine să plâng. Am o gură prea mare şi sunt primul care o recunoaşte. Marele meu defect e că uneori nu mă opresc chiar şi atunci când ştiu că toate şansele sunt împotriva mea. Şi nu pentru a câştiga o luptă, doar pentru a atrage atenţia asupra învinsului şi cauzele ce le susţine acesta...dar oare acum ce mai pot face?...aşa e când se întâlnesc două caractere tari. Iese scântei. De fapt pe cine mint? Eu nu sunt caracter tare. Dacă aş fi fost, în secunda a doua aş fi luat telefonul, aş fi sunat-o şi ori aş fi continuat, ori mi-aş fi cerut iertare. Dar faza cu telefonul ar fi neapărat necesară. Dar eu nu, nu puteam face asta. Eram aşa de năuc, mi-a luat puţin timp să mă dezmeticesc. Am fost calm tot timpul discuţiei, nici un moment nu i-am putut simţi iritarea crescândă din ea, idiotul de mine. Pentru mine a fost o simplă discuţie, pentru ea...în fine, nu fac rezumatul acum. Sunt un idiot, o mai repet, să o ştie tot Internetul. Nu mă pot aştepta la clemenţă din partea ei, nu am dreptul; eu i-am călcat orgoliul, dintr-o vorbă prostească (da, pe care o regret enorm, căci e singura din toată discuţia pe care chiar nici eu nu o credeam) şi negândită, i-am arătat că nu am încredere în ea (deşi, bineînţeles...ar trebui să ştie că ea, alături de încă vreo 2 persoane e cea în care am încrederea cea mai mare dintre toţi...). Două cuvinte atât de simple...”Uimit nu”...nici măcar cu ironia ei tăioasă din replica anterioară nu aveam dreptul de a spune aşa ceva... mi-e frică...mi-e şi frică să mă uit înapoi să văd de la ce a pornit, de frică la ce s-a ajuns. În fine, la ce mă va ajuta asta? Şi dacă ea va ajunge să citească, probabil va crede că e doar o încercare disperată de a mai salva ceva...de fapt chiar este, nu are rost să mă ascund. E o descărcare şi totodată o încercare de a mai salva ceva. Oh, pe cine mint eu....noapte bună!
